Editia de anul acesta a Fete de la Musique - Sarbatoarea Muzicii, care se va desfasura in perioada 21-23 iunie, va avea loc in zece orase din tara (Bucuresti, Sibiu, Cluj, Timisoara, Constanta, Brasov, Iasi, Ploiesti, Pitesti si Craiova) si va include concerte a sapte trupe si artisti, printre care si cel al lui Bob Sinclair de la Arenele Romane din Capitala.
Formatia franceza Gomm, care va concerta la Sibiu, Cluj si Timisoara, s-a creat in 1998, in nordul Frantei. Primul sau album a fost lansat in 2004. In 2005, formatia a concertat in deschiderea trupei Placebo. In ianuarie 2007, Gomm scoate cel de-al doilea disc, intitulat "4", urmat de triumful obtinut in aprilie, pe scena La Cigale din Paris.
Tot din Franta, trupa Dahlia va concerta in cadrul Sarbatorii Muzicii la Constanta, Brasov si Iasi. Muzica formatiei se incadreaza intre rock-pop si folk. Sonoritatea speciala a muzicii este data de cele doua chitare, de violoncel si de voce, aceasta impletindu-se cu note de muzica electronica.
Formatia autohtona Voltaj va sustine concerte la Constanta, Brasov si Timisoara, iar Holograf la Sibiu, Cluj si Iasi. Din Franta va mai veni in Romania (Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Craiova) Alexis HK, unul dintre cei mai importanti muzicieni ai scenei franceze actuale.
De asemenea, la Muzeul Taranului Roman va concerta, pe 21 iunie, trupa Mamienco. Cei cinci muzicieni impreuna cu solista grupului imbina sonoritatile calde de swing cu valsul, dar si cu muzica punk. Foarte cunoscut in Franta pentru acest gen de muzica hibrida, grupul Mamienco traieste propria sa sarbatoare a muzicii la Bucuresti, unde va concerta alaturi de tarafurile de muzica tiganesca conduse de Vasile Nasturica, Doru Farcas, Cozmita Lascarache si Andrei Mihalache.
|
|