Artmania 2009 - metale in burg

Nu stiu cum se face ca s-au implinit deja doua luni de la o iesire din Bucuresti. Asta nepunand la socoteala iesirile de o zi calare pe moto cand ochii sunt concentrati strict pe directia de mers cu rare abateri marginale spre campurile de floarea soarelui.

Sibiu asta e ceva... asta o spune mai toata lumea. Cand ai chef sa pleci nitel din Romania, poti da o fuga pana la Sibiu si poti aproxima senzatia. La Sibiu e chiar civilizat.



Dupa ce am asteptat cu emotie acreditarea pentru Artmania, iaca miercuri vine Pax cu vestea buna. Cel mai mult ma bucuram de revederea cu My Dying Bride, chiar mai mult decat de cea cu Nightwish.
Povestea incepe asa:

Plecam, Bucuresti - Pitesti. Imi era dor de Valea Oltului (noroc ca nu am avut parte decat de un camion cu un camionagiu dragut ce ne-a favorizat depasirea) cu regret ca n-am oprit la papanasii de la Dada (iesire din Cozia).

Ajungem la Sibiu pe la amiaza. Regasim un oras perfect, aparent fara urma de cusur, asa cum s-a dovedit si Festivalul Artmania, de parca si acesta insusi ar fi fost organizat de nemti. Soarele a venit si el la Sibiu, imprastiind norii gotici chiar si in amurg.



Prima zi de concert au rasunat mai intai cei de la Tristania, cu o vocalista noua in trupa. Desi este una dintre cele mai vechi trupe ce ne-au delectat la Sibiu in acest an, tipa le-a mai scazut media de varsta. A sunat bine si cursiv, dupa unii chiar cel mai bine din festival.



Concertul a fost melodios si captivant ceea ce nu e atat de usor cand esti primul pe scena si trebuie sa incepi cu o multime inca neincalzita.

Au urmat cei de la My Dying Bride, exact cei pe care ii asteptam. Aaron mi-a mai luat inima o data, ca si acum doi ani :) Este, in viziunea mea, un artist desavarsit in ceea ce face pe scena: canta, gesticuleaza, simte, iubeste, plange, striga... iubeste din nou.



Nu sunt o adolescenta din acelea care plang dupa un tablou. Pur si simplu imi place ce face el acolo pe scena si ma duce cu mintea tocmai la versurile lui Milton - "Paradisul pierdut," la fel cum ma duce cu gandul si la Oscar Wilde, la gradinile cu trandafiri victorieni din gradina lui Doryan Gray.



Poate ca unii au ras la tinuta vocalistului, dar mie chiar mi-a placut. Camesa movulie, pantaloni si cravata,  elegant si gotic. Magda m-a instiintat ca si-a pierdut sotia pe veci anul trecut. Poate asta-i potenteaza dramatismul de pe scena.



"From a dark mind" a fost numele expozitiei de fotografie a lui Aaron, etalata in subsolul Bisericii Catolice din Piata Mare (cu intrare prin Piata Mica). Interesanta, dar nu la fel de fascinanta.



Un apus romantic si gotic s-a lasat peste Piata Mare, peste "ochii" din stresinile caselor seculare.



Seara se incheie cu Opeth. O muzica complicata ce trece brusc de la balada la galagie si iar la balada, exprimata clar de niste artisti cu studii largi, se revarsa in Piata Mare. Vocalul de la Opeth ne-a onorat cu o destainuire: "Este senzational ca aveti un festival metal in mijlocul orasului! In Stockholm aceasta nu ar fi posibil!" Spre deosebire de celelalte trupe care au facut risipa de lumina pe scena, Opeth s-au jucat mai mult cu umbrele, cu lumini reci si misterioase, nu explozive ca la Nightwish. O scena “acoperita” de crengi a facut cadrul melodiilor lungi si complicate.


Sambata imi fac de cap cu Ana prin Muzeul Satului, exact prin acea parte pe care nu am vazut-o celelalte dati cand l-am vizitat. Si e prima oara cand il vad vara, nu toamna tarziu sau iarna. Verdele de aici e mai verde decat in multe locuri. Ce nu mi-a palcut a fost pretul biletului de intrare: 15 lei (daca aveam un copil cu mine as fi platit 10 lei pentru amandoi).



Seara de concert incepe tot cam pe la 7, de data asta cu Subscribe. Ii vedeam a doua oara in concert (prima oara in deschidere la Katatonia in Bucuresti) si mi s-au parut la fel de galagiosi. Nu neaparat 100% pe gustul meu.



Pain, in schimb, mi-au placut. O "galagie" mai armonizata". Nu mai zic ca piata deja era mult mai plina. Poate tocmai pentru ca urma Nightwish, motivul achizitionarii biletului pentru multi din public.



Pain are o surpriza pentru bis: o invita pe scena pe Anette, inainte de a fi inlocuiti total de catre toti cei de la Nightwish.



Parerile cum ca noua vocalista este mai buna sau ca fara Tarja formatia nu mai are nicio valoare sunt impartite in mod egal. Dan insa vine cu o noua parere personala: fara vocalista formatia ar fi pefecta :))
Concertul a fost incendiar mai mult la propriu (ample efecte pirotehnice) decat la figurat. Subscriu si eu ca vocalistul face trupa.



Fiecare seara, bere la la lumina lumanarii, pe terasele de pe stradutele dintre zidurile cetatii. Asa cum ii sta bine rockerului. Si nu numai.

Duminica dimineata este gotica. Dupa ce ma trezesc in bubuit de tunete, plimbarea imi este insotita de picaturi reci si nori negri, coborati din vitralii gotice.




O mireasa isi face fotografii la inceputul de drum cu tot alaiul, dar mai fotografiata decat mireasa a fost bunica (presupun eu), care si-a scos (probabil) din propria-i lada de zestre straiele de sarbatoare.



O ploaie cu rafale ne insoteste inapoi pe Valea Oltului. Imi e mila de motociclistii intalniti in cale. Magda ma intreaba pe cine imi doresc sa vad la anul pe scena din Piata Mare si primul gand ma duce la Blackmore's Night si la Kamelot. Poate organizatorii atat de simpatici de la Artmania vor tine cont si de dorinta mea. ;)
______
Autor: Cornelia Florea